Stații tratare apă comunale – Soluția simplă pentru potabilizarea apei
Avem realizate stații tratare apă de suprafață, stații tratare apă cu filtre multimedia și/sau carbon granular activat, stații tratare apa pentru denitrificare (eliminare azotat/nitrat), deferizare, demanganizare, eliminare amoniu (NH4), etc.
Potabilizarea apei la sate, comune și orașe este de importanță vitală, dar și un imperativ susținut de Uniunea Europeană. Potabilizarea apei se poate realiza prin instalarea unor stații tratare apă adaptate la aplicație.
Pentru fiecare locație, configurația stației de tratare depinde de parametrii ce trebuiesc corectați și de volumul de apă potabilă necesar zilnic.
Ce trebuie avut în vedere la achiziția unei stații de tratare a apei?
- Sursele de apă indiferent dacă sunt de adâncime, foraje, sau de suprafață sunt fluctuante din punct de vedere al calităților fizico-chimice, organoleptice și bacteriologice. Tehnologia folosită trebuie să corespundă acestor particularități și să asigure eliminarea contaminanților specifici, concomitent cu asigurarea volumului de apă potabilă necesar zilnic. O atenție deosebită trebuie acordată buletinului de analiză al apei de tratat, acesta trebuind să conțină MINIM o balanță ionică pe lângă elementele curent analizate în laboratoarele autorizate.
- Clorinarea NU este suficientă pentru a asigura potabilizarea apei datorită urmatoarelor aspecte:
- NU distruge toate bacteriile;
- NU distruge virușii;
- NU elimină chimicalele organice;
- NU îmbunătățește proprietățile organoleptice ale apei;
- NU elimină sedimentele, particulele aflate în suspensie;
- și nici NU reduce turbiditatea.
Pentru obținerea unei calități corespunzătoare și constante a apei în timp, este nevoie ca aceasta să parcurgă mai multe etape de tratare, în funcție de parametrii sursei de apă.
Pentru mai multe detalii contactați-ne prin formularul de mai sus sau vizitati site-ul https://alimentari-comunale.ro dedicat acestor aplicații.
Vezi portofoliu aplicații de alimentări comunale